BETFORCASH - pariuri sportive

POPCALIN: Marya Koryttseva - Sorana Cirstea 2 (1.85) / 6 unitati

Gif Banners

Sorana are astăzi o şansă enormă în compania ucrainencei, care în tot acest an nu a reuşit decât o victorie în faţa anonimei Wienerova, în rest a fost învinsă pe bandă rulantă. Totuşi, nu putem spune nici despre Sorana că evoluează grozav, pentru că şi ea a pierdut până acum toate partidele din acest an. Diferenţa de valoare dintre adversarele Soranei si cele ale Maryei este enormă, iar despre Sorana putem spune că s-a călit în lupte cu personaje grele ale circuitului WTA, în frunte cu Safina şi Cibulkova, dar si Dechy sau Vesnina, care merită menţionate. Sorana are şi un avantaj psihologic în faţa Koryttsevei, scorul dintre cele două de până acum fiind 2-0 în favoarea compatrioatei noastre. Sunt aproape convins că a sosit momentul ca Sorana să facă un turneu bun, pentru că are toate calităţile fizice şi tehnice necesare, problema sa de până acum venind doar de la nivel psihic.

Miza: 6 unitati
Eventual profit: 5.1 unitati

Andrei Pavel Punct