BETFORCASH - pariuri sportive

POPCALIN: Roger Federer - Rafael Nadal 1 (1.6) / 8 unitati

Gif Banners

Ultima partidă de la AO şi prima din luna februarie îi pune faţă în faţă pe Federer şi Nadal, parcă rivali de-o viaţă. Nadal este noul număr 1 mondial, iar supremaţia sa a fost recunoscută de Federer. În schimb, Nadal recunoaşte că Federer este cel mai valoros tenismen din lume! Avem deci doi sportivi care ţin respectul pentru adversar mai presus de toate! Dar să analizăm puţin partida ce va începe mâine dimineaţă: Federer a trecut până acum de Korolev, Safin, Berdych, Del Potro şi Roddick. Doar în primele două seturi cu Berdych a dat dovadă de slăbiciune, în rest şi-a distrus adversarii, având evoluţii din ce în ce mai bune. Nadal a ajuns în finală trecând lejer de C.Rochus, Karanusic, Haas, Gonzalez, dar în semifinală a dus o luptă demnă de o finală: 5 seturi extrem de disputate cu prietenul şi compatriotul său, Fernando Verdasco. Nu are rost să luăm în seamă poveştile cu forma fizică, deşi Federer n-a stat la discuţii cu Roddick, şi în plus a disputat partida cu o zi înaintea lui Nadal, capacitatea fenomenală de recuperare a spaniolului va face ca oboseala să nu fie simţită. În ce constă avantajele lui Federer? Pentru început, putem spune că hardul este singura suprafaţă pe care elveţianul a triumfat într-un turneu de mare şlem în anul precedent, respectiv US Open. Încă de atunci, Federer păstrează o cotă în plus pe această suprafaţă faţă de adversarul său. Mai mult, pregătirea de iarnă reuşită de Federer ni l-a adus în faţă cu câteva plusuri faţă de ultimele evoluţii din anul precedent: acesta se mişcă mult mai bine în teren, se pare că a câştigat ceva şi la capitolul forţă, şi cel mai important, reuşeşte să se concentreze din nou de aşa manieră încât nimic nu-l poate scoate din ritm, odată intrat. Nu mai am de spus decât un singur lucru despre elveţian: din punct de vedere tehnic, este aceeaşi maşină de tenis care poate trimite 10 mingi din 10 într-un acelaşi centimetru pătrat. Să nu neglijăm adversarul: am văzut o singură imbunătăţire în jocul lui Nadal: forehandul executat spre stânga oferă mai multe mingi câştigătoare ca niciodată! Deschiderea unghiului de lovire pe care acesta o reuşeşte este absolut formidabilă, această lovitură dintotdeauna a fost o armă importantă a spaniolului, dar acum reuşeşte să lovească mingea mai de jos, mai puternic, şi cu mai mult efect. Totuşi, Federer cunoaşte mai bine ca oricând armele lui Nadal, ştie la ce să se aştepte, şi ştie cum să le combată. Nadal în schimb, s-ar putea să desfăşoare un joc în aşteptarea greşelii adversarului respectiv pentru împingerea adversarului spre producerea greşelii, dar nu îl văd pe Nadal să practice un tenis ofensiv în faţa lui Federer. Acesta din urmă însă greşeşte parcă din ce în ce mai puţin, iar pentru Nadal este foarte probabil ca tactica adoptată să fie una falimentară. Nu că atacând într-un meci cu Federer ar putea obţine necondiţionat victoria!
Una peste alta, vom avea parte de o partidă frumoasă, dar care mă aştept să se încheie cu victoria lui Federer. Şi nu în cinci seturi!

Miza: 8 unitati
Eventual profit: 4.8 unitati

Andrei Pavel Punct