GORAN


BETFORCASH - pariuri sportive


Avea 30 de ani, atinsese locul 2 mondial si jucase trei finale la Wimbledonul sau atat de drag, toate trei pierdute. Dupa ultima, cu Sampras, 6 luni nu a vorbit cu nimeni. Avea 21 de trofee in palmaresu-i impresionant insa niciun titlu de Grand Slam care sa-i incununeze colectia. Pentru Goran Ivanisevic, la fel ca pentru toata lumea, timpul incepuse sa treaca iar carismaticul croat, ajuns pe locul 125 ATP si cu 4-5 victorii in tot sezonul, isi pregatea in anul 2001 o retragere mai degraba nedemna de prodigioasa cariera avuta. "Mai joc tenis doar fiindca n-am ce sa fac altceva" spunea Ivanisevic ulterior descalificarii suferite la Brighton in fata lui Hyung-Taik Lee - Goran rupsese toate rachetele avute la dispozitie.

Read GORAN in english on betdistrict.

Traditionalistii britanici, admiratori ai stilului serviciu-vole, purtatori de respect deosebit fata de marii campioni si cuceriti de iubirea lui Goran pentru iarba de la Wimbledon, vor totusi sa-l mai vada pe croat si ii ofera un wildcard, poate pentru a-si lua adio de la turneul pe care a visat neincetat ca il va castiga, fara sa reuseasca sa o faca. Nimeni nu se asteapta insa la prea mult. McEnroe spune ca Ivanisevic are un joc unidimensional, insa acesta din urma ii raspunde in stilul caracteristic: "Sunt un geniu". E pregatit sa dea totul, din nou, dar mai are ceva de dat?

Sacait de probleme la umar si complet lipsit de forma sau incredere, Ivanisevic se gandeste ca poate ajunge totusi in turul 2 datorita adversarului accesibil din prima runda (F. Johnsson, 197 ATP) si intr-adevar o face cu un triplu 6-4. Tabloul nu se arata insa deloc promitator pentru croat, fiind asteptat in meciul urmator de Carlos Moya, apoi de tanarul Roddick. Goran insa reuseste sa inventeze din nimic doua victorii pe muchie de cutit in cate patru seturi si merge mai departe in optimi, unde trece fara mari probleme de al doilea favorit al publicului si specialistul pe iarba Greg Rusedski. Ivanisevic obtine astfel in mod neasteptat sansa de a-l infrunta pe numarul 3 mondial Safin in sferturile de finala si englezii aproape ca isi aduc aminte de existenta sa ...insa in aceeasi faza a competitiei campionul in exercitiu Pete Sampras este invins dramatic de un pusti elvetian cu parul lung, Roger Federer - acaparand atentia si anuntand parca un turneu de legenda.

Ivanisevic revine pana la urma in atentia publicului dupa ce, ajutat din nou de serviciul sau distrugator, trece in patru manse de recalcitrantul Marat Safin, determinandu-l pe Ion Tiriac sa ii ceara rusului 100 de dolari pentru fiecare racheta pe care o va mai rupe. Goran scrie astfel istorie reusind sa ajunga in semifinala unde urma sa il intalneasca pe "fiul Wimbledonului", Tim Henman (care il pusese "la colt" pe Federer in sferturi), in ceea ce avea sa fi fost a treia din cele 4 semifinale jucate de englez si cea mai mare sansa a sa de a triumfa la el acasa. Croatul imprastie din nou as dupa as pentru a castiga primul set insa Henman egaleaza situatia si apoi pare sa-i evidentieze in sfarsit slabiciunile lui Ivanisevic castigand a treia mansa cu 6-0, de abia pierzand cateva puncte, cu Goran ratand orice lovitura, din orice pozitie. Totul parea incheiat, dar sarbatoarea britanicilor este amanata de ploaie. La reluarea jocului Henman este socat de omul reinventat care intra pe teren in fata sa. Tim nu se mai poate atinge de serviciul adversarului iar acesta din urma se califica in finala cu 3-2 la seturi dupa o disputa epica, rupand cu 35 de asi inimile tremurande ale englezilor. Henman nu va mai avea niciodata o sansa atat de mare de a se impune la trofeul sau de casa.

Povestea lui Goran se raspandeste rapid iar finala impotriva lui Patrick Rafter devine unul dintre cele mai mediatizate evenimente ale deceniului in tenis. Australianul, numarul 10 mondial dar cotat cu a treia sansa la inceputul turneului, tocmai trecuse de Andre Agassi si era favorit covarsitor in fata batranului si accidentatului Ivanisevic. Nimeni nu ar fi mizat pe croat in ultimul act, insa in acelasi timp cine ar fi crezut ca poate ajunge in finala? Meciul ofera un spectacol sublim, Ivanisevic fiind ca un leu scapat din cusca, gata sa isi dea si ultima suflare pe teren pentru visul sau. Se lupta dramatic si obtine un avantaj de 2-1 la seturi in fata unui Rafter mult mai bine intrat in ritm, insa innebuneste dupa ce pierde setul 4, se ia la bataie cu fileul si ameninta arbitrul. Este extenuat si de data aceasta chiar pare sa fie finalul pentru Goran. Acesta nu renunta insa, este ultima sa sansa si ingroapa din nou mingea in gazon serviciu dupa serviciu, asteptandu-si prima oportunitate pe serviciul adversarului. La 7-7, Goran trimite trei retururi ca din tun, face breakul si sarbatoreste ca si cum ar fi castigat meciul. Game-ul urmator este poate cel mai dramatic din istoria tenisului, o adevarata reprezentatie a emotiilor. Se joaca 12 puncte insa nu se schimba mai mult de 7 lovituri. Ivanisevic este posedat de dorinta, serveste cu prima minge atat pe primul cat si pe al doilea serviciu, cauta asii, devenind singurul jucator care rateaza 2 sanse de meci cu duble greseli. Se agata de orice, implorand divinitatea dupa fiecare punct si alergand dupa copiii de mingi pentru a le recupera pe cele "norocoase". Incepe sa planga la 40-30, insa mai are nevoie de inca trei "Championship points" inecate in emotie pentru a se putea prabusi in sfarsit pe iarba de la All England Club dupa un retur ratat al lui Rafter.

Munca sa neincetata de 25 de ani i-a oferit ceea ce si-a dorit cel mai mult. Dupa trei finale pierdute, Ivanisevic este in lacrimi si fuge in tribuna la familia sa, pe fondul scandarilor tribunei: "Goran, Goran". A castigat. Si-a indeplinit visul.

"Daca pierdeam, ma duceam la Polul Nord sau ma spanzuram de un pod" Goran Ivanisevic

"Sper sa nu fie un vis si sa ma trezeasca cineva: Iar n-ai castigat la Wimbledon" Goran Ivanisevic.

"Am trei personalitati: Goran-bun, Goran-rau si Goran de urgenta. Cand Goran-bun si Goran-rau s-au certat, a intervenit Goran de urgenta" Goran Ivanisevic
"Nu ma intereseaza daca mai castig vreodata un meci" Goran Ivanisevic (nu a mai castigat niciun turneu)

"Dumnezeu a trimis ploaia ca sa il bat pe Henman" Goran Ivanisevic

"Intotdeauna trebuie sa fie un invins, iar eu sunt din nou acela" Patrick Rafter (australianul va pierde finala si peste doua saptamani la Montreal Masters Series in fata lui Andrei Pavel)

"In final ma bucur ca a invins Goran, altfel probabil s-ar fi sinucis" Patrick Rafter

"Iarba e pentru vaci, nu mai vin in viata mea aici. Am ajuns in turul 4 din noroc." Marat Safin

"Nu stiu, am fost la golf" Tim Henman despre finala

"Nu stiu daca vreodata va mai domina cineva tenisul ca Pete (Sampras). Este foarte greu" Roger Federer

"Mi-as dori enorm sa castig un titlu de Grand Slam ... sper ca intr-o zi sa reusesc, poate la Wimbledon sau la US Open" Roger Federer

"Am fost intotdeauna al doilea. Oamenii ma respectau, dar locul 2 nu era suficient. In sfarsit, acum am trofeul de la Wimbledon" Goran Ivanisevic


8 comentarii

  1. Admin // 8 iulie 2012 la 03:09  

    Nu il furati si pe asta fara sursa ca va sparg.

  2. Admin // 8 iulie 2012 la 03:10  

    glumesc evident, dar puteti sa ma intrebati inainte sau sa puneti sursa.

  3. Anonim // 9 iulie 2012 la 13:21  

    foarte tare, ai scris foarte frumos iar citatele alea fac deliciul. bv. dragos

  4. bogdan // 16 iulie 2012 la 19:10  

    Un articol deosebit as spune chiar excelent cum din pacate nu prea gasesti si prin presa de la noi. Bine scris. Meriti Felicitari

  5. Admin // 17 iulie 2012 la 17:28  

    multumesc

  6. dan // 28 octombrie 2012 la 11:35  

    wow, super tare, am citit articolul pe nerasuflate de parca ma aflam acolo in tribune. ma gandesc cate articole de astea se pierd in timp ce noi citim doar rahaturi prin ziarele main-stream.

  7. dan // 28 octombrie 2012 la 11:38  

    si rafter un super-om, ce reactie a avut dupa ultimul punct si ce declaratii a dat in conditiile in care iti dai seama ce senzatii traia (mai ales ca vorba lui, nu era prima data).

  8. Anonim // 9 martie 2013 la 04:19  

    "In final ma bucur ca a invins Goran, altfel probabil s-ar fi sinucis" Patrick Rafter

    "Iarba e pentru vaci, nu mai vin in viata mea aici. Am ajuns in turul 4 din noroc." Marat Safin


    bwahahahaha, citatele alea sunt mortale. bv mai rar un asemenea articol si ma gandesc ce scrie in presa de sport de la noi. bv o sa urmaresc acest site

Trimiteți un comentariu

Andrei Pavel Punct