SPERANTA CALIFICARII, INGROPATA IN NEPUTINTA

„Cu mine, potopul!”, pare să fie deviza lui Victor Piţurcă. Omul în care peste 23 de milioane de suflete şi-au pus speranţe, omul în care mulţi am crezut, omul căruia aproape i-am ridicat statuie după primele două partide de la Euro 2008. De ce toate oalele se sparg în capul acestui om? De ce îl găsim doar pe el vinovat pentru eşecurile din ultima vreme? Selecţia este singurul capitol la care Piţurcă a stat prost. De fapt, este capitolul la care selecţionerul a fost repetent.

Victor Piţurcă este singurul care putea să facă ceva. Restul participanţilor la dezastru au dat dovada de neputinţă. Şi nu e vina lor că nu pot! Tot ce putem spera e că odată cu plecarea lui Piţurcă, să-şi ia şi potopul.

După o înfrângere catastrofală în faţa propriilor suporteri cu Lituania, după o victorie mai mult decât chinuită cu pescarii din Insulele Faroe şi după un egal cu Franţa care trebuia să fie o victorie răsunătoare, se anunţau schimbări majore în cadrul echipei naţionale. Şi nu, capul lui Piţurcă nu avea să pice. Speranţele începeau din nou să prindă viaţă în sufletele românilor înaintea selecţiei pentru dubla cu Serbia şi Austria. Însă la fel de repede s-au destrămat, când i-am văzut din nou la lot pe Dorel Stoica, Nicoliţă, Codrea, sau chiar şi Cociş, care de multă vreme nu mai joacă nimic. Ne-am pus totuşi speranţe în proaspetele prezenţe din lot, Tănase şi Max Nicu. Primul este pariul câştigat de Piţurcă, însă cu o floare, am văzut cu toţii, nu s-a făcut primăvară. Max Nicu este însă bătaia de joc a domnului selecţioner. Staff-ul naţionalei şi-a bătut joc în acelaşi timp şi de autorităţile române, care s-au mobilizat şi au făcut eforturi deosebite pentru ca Nicu să devină peste noapte cetăţean român. Cer scuze lui Max Nicu pe această cale pentru modul în care a fost tratat, şi îmi exprim admiraţia pentru modul în care s-a comportat, dând dovadă de mare caracter şi profesionalism. Iată aşadar două nume cu care trebuie să înceapă reconstrucţia echipei naţionale. Regrete am şi pentru Contra, care deşi de multe ori a fost criticat, întotdeauna a adus un plus echipei naţionale. Retragerea sa nu face decât să lase un gol, care sperăm să fie însă acoperit în cel mai bun mod cu putinţă.

Viitorul? Pare sumbru, în condiţiile în care Piţurcă nu are demnitatea de a-şi da demisia, iar superiorii FRF caută un viitor selecţioner care să le acopere interesele. Avem nevoie de un selecţioner care cunoaşte performanţa, care ştie să ofere jucătorilor mentalitatea de învingători, care ştie să-şi impună punctul de vedere, ideile de joc, şi mai ales, selecţia. Nume care pot lua loc pe banca tehnică sunt destule. Tot ce îmi doresc este însă ca următorul selecţioner să ţină cont de capacităţile jucătorilor, şi nu de alte aspecte. M-am săturat să tot aud de marele căpitan cum se accidentează şi este indisponibil pentru naţională, iar pentru meciul imediat următor al echipei de club este anunţat titular. Cu tot respectul şi pentru Adi Mutu, dar naţionala nu se confundă cu acesta. Mai ales că e trecut de prima tinereţe, şi dacă mai prinde încă un turneu final, să fim mulţumiţi. Tot ce sper e că odată cu schimbarea mult aşteptată să îl vedem în continuare în primul 11 pe Cristian Tănase, şi pe lângă el din primul minut sau măcar pe bancă, jucători precum Max Nicu, Costin Lazăr, Ianis Zicu, Bogdan Stancu, Ogăraru, Prepeliţă, Bourceanu, Săpunaru, Bărboianu, Doman, fraţii Costea, şi lista poate continua.

Talent şi potenţial avem, Har Domnului! Şi din spate vin mulţi mulţi alţi tineri cu capacităţi extraordinare, care trebuie doar puse în valoare de oameni capabili!

Să înghiţim în sec pentru ce-a fost, să privim cu optimism viitorul, şi să spunem cu toţii, încă o dată: Hai România!

gasiti articolul si pe blogul lui POPCALIN

0 comentarii

Trimiteți un comentariu